Băsescu cere Guvernului să aștepte misiunea FMI: „CAS poate fi redus de la 1 ianuarie. Nu văd de ce atâta grabă”

Băsescu cere Guvernului să aștepte misiunea FMI: CAS poate fi redus de la 1 ianuarie. Nu văd de ce atâta grabă
Publicat: 23/07/2014, 20:09

Președintele Traian Băsescu a susținut astăzi că legea de reducere a CAS la angajator poate fi aplicată din 1 ianuarie 2015 și că Guvernul ar trebui să aștepte misiunea FMI, dar și finalizarea bugetului pe 2015, adăugând că nu vede de ce este „această grabă”.

„Soluția corectă mi se pare ca Guvernul să discute soluțiile cu Fondul și UE pentru compensarea excedentului de deficit creat la fondul de pensii. Asta ar preveni în mod categoric întreruperea acordului cu Fondul”, a declarat Traian Băsescu.

Potrivit șefului statului, „trebuie așteptat să vedem cum arată și noul Cod Fiscal, să vedem ce taxe cresc, ce taxe scad”.

„CAS ar trebui aplicat numai după ce se face bugetul anului 2015 și, dacă prin buget se constată că putem să reducem CAS, o facem, dacă se constată că măsura nu este sustenabilă, să nu o facem. Nu văd de ce această grabă care pune sub risc și credibilitatea României prin nerespectarea Tratatului fiscal și acordul cu Fondul și implicit credibilitatea pe plan internațional și pierderea top-up-ului de 10% la fondurile care vin de la UE”, a explicat șeful statului.

Președintele a menționat că Guvernul ar trebui să aștepte misiunea Fondului Monetar Internațional.

„Poate, cu argumentele pe care înțeleg că le-a adus premierul în conferința de presă de ieri îi convinge pe cei de la Fond, eu din păcate eram la Varșovia și nu m-a putut convinge, dar văzând pe sintezele de presă ce argumente a adus și cunoscând foarte bine Fondul vă pot spune că astfel de măsuri nu pot fi acoperite credibil cu presupuneri, că presupun că o să colectez mai bine, că o să obțin mai mulți bani din noua lege a insolvenței. Ele pot fi acceptate atunci când măsurile sunt precise și calculate”, a afirmat șeful statului.

Traian Băsescu a mai arătat că „presupunerile de mai bună colectare și de recuperări de bani sunt doar presupuneri în capul unor oameni care nu înțeleg că nicio instituție financiară nu acceptă argumente pe presupuneri, ci pe evaluări precise din care se știe foarte precis care este aportul suplimentar al unei măsuri de aducere de mai mulți bani în bugetul de stat”.

„Este foarte bine dacă se introduce reducerea CAS și de la 1 ianuarie, ceea ce ar prilejui apariția noului Cod Fiscal, ceea ce spunea doamna ministru, noua sa operă sau proiectul vieții dânsei. Apare proiectul vieții, vedem cum stăm cu fiscalitatea, mai facem socoteli, apare bugetul de stat, care probabil va fi proiectul anului dânsei și al lui Ponta, nu chiar al vieții, vedem și acolo cum stăm și pe urmă luăm decizia că de la 1 ianuarie reducem CAS, dacă măsura este sustenabilă”, a mai spus Traian Băsescu.

Președintele a ținut să menționeze că pentru el nu este o dispută politică.

„Eu nu am ce să câștig din poziția pe care o am, ci este o poziție care vizează responsabilitatea față de țara asta, pe care eu am mai văzut-o o dată în situația în care nu avea bani să-și acopere cheltuielile la pensii și la salarii. Nu aș vrea să o mai văd nici măcar din afara Cotroceniului într-o astfel de situație, fiindcă știu cât suferă populația când se ajunge într-o astfel de situație”, a arătat Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS, „din punct de vedere al oportunității”. Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, miercuri, cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×